Cea mai mare dorință a mea și totodată cea mai mare frică a mea a fost ca cineva (măcar o persoană) să mă cunoască cu adevărat și să îmi spună că sunt ok. Doar că riscul de a fi respinsă, abandonată (din nou) la aceste adevăruri, la cine sunt eu de fapt părea foarte mare și nu vroiam să risc. Astfel că a fost mai safe, mai sigur, să arăt fiecăruia ce vroia să vadă:

• Părinților o fetiță cuminte, ascultătoare cu note mari
• Prietenelor ce le plăcea lor
• Prietenilor ceea ce căutau
• Profesorilor ceea ce cereau

Și în schimb primeam laude. Toată lumea era mulțumită. Inclusiv eu.

Doar că atunci când nu trăiești în conformitate cu tine, când nu știi cine ești, viața îți aduce anumiți oameni, anumite experiențe, anumite suferințe, care te cam obligă să privești dincolo de aparențe. Știu că unii oameni nu o fac. Iar majoritatea plătesc cu propria sănătate.

Revenind, acel moment în care știi, simți, să e nevoie să privești dincolo de aparențe e înfricoșător. Toate fricile sar în aer și încearcă să te împiedice, să îți aducă tot felul de argumente de ce nu ar trebui să mergi în profunzime: nu e chiar așa de rău, că alții sunt mai rău, că ai atâtea motive să îți fie bine, etc.

Simți cum se rupe ceva în tine în momentul în care îți dai seama că ceea ce ai clădit e o iluzie a ceea ce îți doreai de fapt. Simți cum se prăbușește tot ceea ce ai construit până acum. Simți cum tot la ce ai ținut vreodată ți se scurge printre degetele a ceea e de fapt realitatea.

Iar frica de pierderea a ceea ce a fost, a ceea ce știi și a necunoscutului ce urmează fac o alianță, parcă împotriva ta.

Toate friciile de care vorbesc le-am lucrat în mulți ani de terapie (unul dintre motivele pentru care am vrut să ajut și eu alți oameni) cu rezultate frumoase zic eu.

Totuși uneori mai simt frică. Că dacă... cumva... nu știu ce se va întâmpla...

Ce fac în acele momente voi împărtăși cu tine:

1. Mă readuc în prezent și îmi amintesc că nu am motive întemeiate să îmi fac griji. Și că și dacă aș avea motive, nu ține doar de mine ce se întâmplă în viitor.
2. Imi amintesc că eu pot controla doar ce ține de mine și mă întreb? Pot face ceva acum? Dacă da, fac. Dacă nu, atunci merg la pasul 3.
3. Îmi readuc atenția la ceva din prezent. La ceva ce fac aici și acum
4. Îmi pun încrederea în Univers, în Dumnezeu (tu în ce are sens pentru tine) că lucrurile vor fi exact așa cum trebuie să fie, spre binele meu suprem.
5. Accept că există frică, dar aleg să mă focusez pe momentul prezent, pentru că prezentul e tot ceea ce avem și ține de noi cum alegem să îl trăim.
6. Îmi îndrept atenția spre lucrurile pentru care sunt recunoscătoare.

Cum ți se pare procesul de mai sus?

Tu ce faci când simți frică?

Imagine de octavio lopez galindo de la Pixabay