O întrebare existențială la care cred că fiecare dintre noi ar trebui să răspundă periodic din nou și din nou, pentru eu cea de azi nu voi mai fi fix la fel, poate nici chiar mâine. Unii dintre noi doresc să se agațe de o falsă stabilitate, de predictibilitate, dar așa cum au zis mulți înaintea mea, singurul lucru constant și sigur e schimbarea.

Uneori schimbarea poate fi înficoșătoare pentru că nu știm ce se află dincolo de ea. Dar știm clar ce e dincoace de ea. E ceea ce am trăit ieri și alatăieri și luna trecută și anul trecut... Schimbarea se va produce totuși atunci când să nu iei o decizie devine mai agonizant decât frica de necunoscut...

Atunci când vorbim despre cine suntem noi primele lucruri pe care le spunem sunt rolurile sociale: mamă, soție, psiholog, brutar... etc... Și totuși dacă am da pentru câteva clipe (poate la început nu putem mai mult) cine ar rămâne? Ar rămâne un copil, adolescent, femeie cu vise mărețe, cu idealuri frumoase, cu multă naivitate și optimism, cu mult entuziasm și pasiune.. Poți să simți aceste lucruri? Te regăsești în aceste ipostaze?

Și totuși ce ne împiedică să fim noi înșine, ce ne împiedică să ne băgăm sinele autentic într-un seif și să ascundem cheia?

Imginează-ți un copil mergând plin de entuziasm la părinte și arătându-i o bucățică din suflețelul lui iar părintele spune ”Doamne, da ce prostie mai e și asta?”, peste o perioadă merge și spune că visul ei este să devină coafeză, că îi place să lucreze cu părul, să aranjeze femeile, să le facă frumoase iar părintele spune ”Cum să fi coafeză? Cum să faci așa o muncă? Tu vei fi contabilă! De acolo ies bani!” asta în varianta în care copilul are cu cine să discute aceste cazuri.. Sunt și variante în care copilul înțelege din ceea ce se vede în jur că el nu are loc de exprimare, că cei din jurul lui sunt mult prea preocupați de treburile lor ca să fie atenți și la el, că doar trebuie să facă banii, să întrețină familia... Și cu fiecare experiență de genul, ne băgăm sinele autentic într-un seif, îl acoperim cu o pătură frumoasă și plăcută de cei din jur și ne facem că uităm de el și de noi..

Și după ce ți-ai băgat suflețelul în seif, și după ce ai ajuns în acest caz contabilă, și după ce ai o familie, și o casă lumea se așteaptă să fi fericită... Așa că luăm frumos un smiley zâmbitor și o pătură frumoasă pe care scrie fericire și o punem peste seif.. că doar dacă ai tot ce ai nevoie ar trebui să fi fericit, nu?

Eu nu mai cred în fericirea fără autenticitate.

Cum poți să fi fericit dacă nu știi cine ești? Cum poți să fi fericit dacă ți-ai băgat sinele autentic într-un seif și nu îi dai voie să se exprime, să se manifeste? Cum poți să fi fericit dacă nu ești tu însuți, ci ești ceea ce alții vor să fii? Cum?

Drumul spre noi înșine nu e ușor uneori nici pentru noi, nici pentru cei din jurul nostru, dar e cel mai frumos drum, pentru că nimeni nu poate să ne ofere ceea ce noi nu ne dăm voie să fim.

Vrei să te redescoperi? Dacă da, eu sunt aici să te ajut, să fiu alături de tine. Scrie-mi și hai să deschidem acel seif și să te lași să strălucești.