Sunt suficient de bun partener sau parteneră, sunt un suficient de bun părinte, un suficient de bun fiu sau fiică, un suficient de bun angajat sau șef?

Îndoiala de a fi sau nu suficient de bun într-un domeniu, într-o relație, sau chiar pentru noi înșine nu s-a format în momentul prezent. De cele mai multe ori are rădăcini mult mai profunde și mai îndepărtate. De undeva noi am învățat sau am înțeles cu mintea noastră de atunci că probabil dacă am fi mai buni sau mai nu știu cum... lucrurile ar sta altfel. Dar, care lucruri? În relație cu cine am înțeles că nu suntem suficienți de buni?

Această îndoială că nu suntem suficienți de buni ne va împinge permanent să căutăm să demonstrăm alora măcar că suntem ok. Zic altora, deoarece noi oricum foarte greu ne vom accepta ca fiind suficient de buni.

Am văzut în cabinet multe persoane care sufereau deoarece nu se considerau suficienți de buni și care din aceasta cauză își focalizau energia spre a demonstra altora că ei pot fi buni pentru alții, iar în acest fel uitau de ei și de nevoile lor.

Eu însumi am considerat ani la rând că nu sunt suficient de bună, că dacă aș fi fost suficient de bună cum ar fi putut unora să nu le pese de mine, să nu se intereseze de mine, să nu mă iubească, căci iubirea înseamnă și grijă și timp și resurse..

Cum și ce să înțeleagă un copil din faptul că este abandonat, că nu este iubit, că nu este validat, că este abuzat emoțional, că este bătut, că este neglijat?

Un copil nu poate înțelege că adultul părinte al lui nu știe să își gestioneze rolul, că nu are mai mult, că nu are ce și din ce să ofere unui copil care depinde în totalitate de el.. Așa că va lua vina asupra lui și va considera că probabil atitudinea părintelui este deoarece el nu este un copil suficient de bun.

Anii trec și ne trezim adulți, în relații, cei care reușesc să intre în relații, cu copii și cu stresul și povara că nu suntem buni, că nu suntem ok ca parteneri, ca părinți, poate chiar ca oameni.

Din fericire, adultul care suntem acum, poate ajuta copilul suferind din noi. Cu durere, cu timp, cu energie, cu resurse, cu terapie, adultul poate învăța să conțină acel copil care plânge după iubire, după atenție, după validarea că e suficient de bun și să i le ofere.

Acum e cel mai potrivit moment să ai grijă de tine și de copilul tău interior!

https://www.consultiera.ro/contact/

Imagine de Stefan Keller de la Pixabay