Eu consider că greșelile trebuie asumate.

Una dintre lecțiile mele preferate de la facultate a fost cea despre caracter, unde doamna profesoară a subliniat asumarea și a ne-a dat o definiție clară și concisă a caracterului care mi-a rămas fixată în memorie. Caracterul are legătură cu valorile și principiile unei persoane.

Deși am văzut nu de puține ori în jurul meu persoane care în fața propriilor greșeli se folilau, încercau să se scuze sau să dea vina pe altcineva, caracterul meu îmi spune ”așa nu”. Manageri care nu greșesc, că nah, un manager nu poate să greșească, (cum l-ar privi subalternii dacă ar recunoaște că a greșit? Poate ca pe o ființă umană?) medici care nu își asumă meseria, profesori, învățători și nu în ultimul rând psihologi sau terapeuți.

La începuturile mele în consiliere după cursul de consilier dezvoltare personală, țin minte o sedință (prima și ultima cu acea persoană) unde domnul a venit cu o problemă dar apoi a început să îmi povestească despre copilăria lui, iar eu nu i-am acordat atenția cuvenită. De fapt, cred că nu i-am acordat atenție deloc.

Acesta este și motivul pentru care eu recunosc că coachingul poate face diferențe dar la suprafață. Terapia în schimb este cea care explorează profunzimile.

Cu o altă ocazie i-am dat o ”temă de casă” unei persoane pentru care acea temă a fost un stres. Din fericire, atunci deja eram în formare de psihoterapie de aprox 3 ani și ulterior am verificat cu ea dacă e ok pentru ea să aibă temă sau nu. Ea a spus că nu, eu mi-am cerut scuze pentru greșeala mea și a urmat o relație terapeutică foarte frumoasă.

Cum ar fi fost să nu recunosc că am greșit? Aș vrea eu să merg la un terapeut care nu își asumă greșelile?

Cu siguranță, nu.

Greșelile, lucrurile acelea care nu le-am făcut bine, sau le-am făcut conform a ceea ce eram noi la momentul respectiv, conform cunoștiințelor noastre din momentul respectiv, ASUMATE, sunt pod spre creștere, spre dezvoltare.

Greșelile din care înveți se transformă în lecții de viață.

Tu ai asemenea lecții de viață?