De ce psihogenealogie?
Mă uit în oglindă și mă văd. Sunt eu, una, numită Gianina. Dar în ADN-ul meu sunt informații de 7 generații, eu am o parte din mama, tata, mătuși, bunici, străbunici și așa mai departe. De la unii mai mult, de la alții mai puțin (pot să spun aici Slavă Domnului :) ). Eu sunt și mă comport într-un anumit fel în mare parte datorită a ce am învățat, am văzut și am simțit în familia de origine. Întregul univers al unui copil este familia. El nu cunoaște altceva. Bună, rea, oricum e familia, e tot ce are.
Îmi vine în gând o scurtă povestioară care consider că explică tare drăguț și simplu cum funcționează psihogenealogia. O să o împărtășesc cu tine:
O tânără soție face de mâncare friptură. Bucățile de carne le taie mici și încap în tigaie multe. Soțul mirat, o întreabă de ce taie așa de mici bucățile de carne. Soția spune ”chiar așa. Nu știu de ce. Pentru că așa le tăia și mama”. Soția merge la mama ei și o întreabă de ce taie ea bucățile de carne așa de mici. Mama ei răspunde: ”pentru că așa am văzut la mama”. Soția merge mai departe la bunica ei și o întreabă de ce taie bucățile de carne așa mici iar ea răspunde ”pentru că aveam o tigaie tare mică”.
Ai reuși să îți faci o idee despre ce vreau să zic?
Imaginează-ți că în acest fel se transmit și comportamnte, frici, convingeri.
În familie există tradiții bune și rele, comportamente adaptative dar și dezadaptative care se transmit mai departe.
Pe linia mea parternă toți suferim ”cu fierea”, de bilă: buni, copii ei tuși și tati, eu și copilul meu. Eu și baiețelul meu nu avem nimic fiziologic (am fost la control). Frumoasă loialitate de familie. Și de fiecare dată când aveam o criză de fiere ce credeți că auzeam? ”Ești ca și noi”. Iar dacă ne gândim că apartenența e o nevoie fundamentală a ființei umane, are și sens că noi, oamenii, vrem să aparținem familiei noastre.
Ce este psihogenealogie?
Psihogenealogia este istoria și analiza psihologică a familiei noastre, a dinamicilor din familie, cine impune reguli, ce se spune în familia noastră, despre ce nu se vorbește, ce e acceptat, ce nu e acceptat, de către cine și de ce, ce boli, accidente, secrete zac în transgeneraționalul nostru și ne afectează chiar și pe noi.
Ce zici? Ți-am trezit interesul pentru psihogenealogie?
Ești gata de o aventură prin arborele genealogic?
Dacă da lasă-mi aici un mesaj https://www.consultiera.ro/contact/