Am auzit de multe ori că vulnerabilitatea este nu o slăbiciune ci o putere, dar una e să auzi și alta e să crezi și să simți acest lucru cu fiecare părticică a ta.
Pentru mine vulnerabilitatea face parte din autenticitatea mea. Scopul meu personal și profesional este să ajut femeile să fie autentice, să își permită să fie vulnerabile, să se simtă bine și în siguranță fiind exact cine sunt ele cu adevărat.
Motivele pentru care nu reușim să fim autentice sunt multe și diverse, de la vinovăție la rușine, de la frica de ce vor zice ceilalți la felul în care ne vor privi dacă vor știi cine suntem cu adevărat, la faptul că nici nu noi mai știm exact cine suntem.
Eu am avut mulți ani această frică.
Eram sigură că dacă cineva îmi va cunoaște cele mai întunecate părți, traume, nu mă va privi niciodată la fel, mă va disconsidera și evident, nu va putea să mă iubească și mă va părăsi, indiferent dacă mă gândeam la partenerul meu, la prietena mea sau la alți oameni.
Pe la 12 ani, aproximativ, îmi este greu să încadrez evenimentele în timp, am întâlnit, culmea la biserică, un bărbat căruia îi păsa de mine, care mă accepta așa cum sunt, și nu doar că mă accepta, ci mă susținea activ în toate aspectele mele, în toate visele mele copilărești. Am simțit că în sfârșit cuiva îi pasă de mine, în sfârșit cineva mă iubește pentru exact ceea ce sunt, în sfârșit cineva se ocupă cu mine, cu temerile mele, cu problemele mele, cu mine. Nu mai eram invizibilă, ci eram apreciată, lăudată... Eu având un trecut destul de trumatic în ceea ce privește singurătatea, la vârsta de 6 ani stăteam singură timp de 10 ore pe zi, 10 ore pe care le simțeam ca pe o veșnicie, care deveniseră pentru mine un fel de iad pe pământ, această atenție și această companie pe care mă puteam baza îmi pica tare, tare bine. Era cel mai așteptat lucru pentru mine. Nu a trecut mult timp până când am devenit dependentă de aceste nevoi ale mele, îndeplinite de el.
După o vreme avea să condiționeze toate aceste lucruri care pentru mine însemnau viața însăși. Am simțit că îmi explodează capul și că inima mea se rupe în mii de bucați. Nu mă vedeam supraviețuind din nou fără aceste lucruri: fără atenție, fără să mă bage cineva în seamă, fără să simt că cineva e alături de mine, fără persoana care mă cunoștea cel mai bine și pe care o consideram cea mai apropiată de mine. Simțeam că pur și simplu nu pot, nu vroiam să mă intorc înapoi în singurătatea mea, deoarece fusese groaznic acolo. Astfel că am decis atunci să fac ceea ”ce trebuie”, ceea ce aștepta de la mine.
Țin minte durerea fizică, dar nimic nu se compara cu durerea din suflet. Țin minte de câte ori am rămas fără lacrimi, de câte ori am spus că nu pot face asta, că nu îmi doresc asta..
Ce am înțeles eu din această experiență?
15 ani nu am vorbit despre asta cu nimeni. Îmi era rușine de mine, îmi era frică de ce vor zice, de cum se vor uita la mine, de faptul că cine va știi mă va respinge, el îmi spunea mereu că nimeni nu mă va cunoaște și mă va înțelege așa cum o face el iar eu credeam, bineînțeles.
Prima dată când am încercat să spun unui specialist mi-a zis, nu o să uit niciodată ”A, sigur ai avut beneficii din această situație”.
A doua oară, după câțiva ani, și cu o terapeută minunată, mulțumesc pe această cale Gabi, am putut să scot afară acest eveniment a cărei prizioneră eram și atunci am înțeles cu adevărat puterea care stă în vulnerabilitate.
Abia după 15 ani am înțeles că ce am trăit a fost un abuz.
Abia după 15 ani am înțeles că nu a fost vina mea.
Abia după 15 ani am înțeles că eram doar un copil care dorea iubire și atenție.
Atunci am înțeles că dacă nu îți dorești să faci un lucru iar cineva cu 13 ani mai mare te obligă fizic sau psihic să o faci, e abuz.
Atunci am înțeles că am fost o victimă și că încă mai eram în multe aspecte ale vieții mele.
Mai târziu am înțeles puterea ce se ascunde în mine și în spatele a tot ceea ce am trăit.
.............................................................................................................
Acum știu cine sunt eu cu adevărat!
Știu că eu nu sunt traumele mele!
Știu că cine sunt eu dincolo de familia mea, dincolo de ceea ce mi s-a întâmplat!
Știu că sunt divinitate!
Simt magia din mine!
Simt măreția din mine!
Simt puterea mea!
Simt nelimitarea din mine!
Simt acceptare!
Simt LIBERATE!
FERICIRE!
BUCURIE!
ÎMPLINIRE!
Mă simt o învingătoare.
Dacă am putut să trec peste asta, pot să trec peste orice!
..............................................................................................................................
Dacă ai avut parte și tu de traume și vrei să găsești drumul spre tine, spre autenticitatea ta, spre magia din tine, poți să îmi scrii cu încredere la https://www.consultiera.ro/contact/
Te îmbrățișez cu autenticitate și vulnerabilitate.
Gianina