Adolescența este deseori caracterizată prin aceste "crize", care deseori au o rezonanță negativă. Voi vorbi despre criza de identitate din adolescență, despre acest "război de independență", cum este numit în abordarea experențialistă, acest proces de individualizare, de autonomizare care este normal și sanogen să aibă loc în adolescență. Dacă, însă, datorită unor contexte speciale (unor traume) cum ar fi un climat familiar foarte strict, pierderea unei figuri de atașament sau alte contexte similare, nu permit această criză care ar duce la automonie, independență, atunci această criză este amânată, chiar evitată, dar acest lucru are repercursiuni asupra dezvoltării normale și funcțional-adaptative ale individului.

Adolescența

            Adolescența, perioada dintre aproximativ 12 ani și 24 de ani, conform unor autori care vorbesc despre o adolescență târzie, are mai multe definiții fiind caracterizată prin  revoluție furtunoasă, furtună și stres, vremea neliniștii, vârsta crizelor, a nesiguranței. Adesea este considerată o vârstă dificilă, instabilă din punct de vedere psihic, afectiv și comportamental. Adolescenții trebuie să facă față schimbărilor ce au loc pe plan fiziologic, psihologic și social.

            Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine, care intră în conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini. Această „creare” a unei noi identităţi are loc, adesea, prin opoziţia faţă de imaginea părintelui şi adoptarea unor norme sociale şi de grup prezente la ceilaţi tineri din aceaşi generaţie. Schimbări majore apar şi în plan social: adolescenţii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceaşi vârstă şi petrec mult mai puţin timp cu părinţii şi familia decât atunci când erau copii. Totodată, adolescenţă este perioada în care se iau decizii importante pentru dezvoltarea persoanei şi se fac planuri cu privire la viitor.

            Dezvoltarea în adolescență

În adolescență cea mai importantă sarcină este cea a formării unei identități complexe și funcționale. Adolescentul experimentează diferite roluri, încercând să se adapteze la societate. Principale etape pe care adolescentul le parcurge în adolescență sunt:

- Crearea și gestionarea de noi relații sociale

- Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie

- Acceptarea înfățișării fizice

- Asumarea independenței emoționale în relație cu părinții

- Pregătirea pentru viața de familie

- Pregătirea pentru cariera profesională

- Dezvoltarea unui sistem de valori propriu

- Dezvoltarea comportamentului social

            Pentru ca adolescentul să devină un adult fucțional-adaptativ, să încheie această etapă a vieții cu succes , este necesar ca el să știe răspunsul căteva întrebări existențiale, după care el se poate ghida în viitorul lui existențial. Aceste întrebări sunt:

- Cine sunt eu?

- Ce fac eu cu mine și cu viața mea?

- Care este scopul meu în viață?

- Sunt normal?

- Pot fi iubit?

- Sunt suficient de bun?           

            Criza de identitate la adolescenți

            Criza de identitate la adolescenți se învârte în jurul acestor întrebări/repere, dar mai ales asupra întrebării "Cine sunt eu?". Transformările care se produc în întreaga structură a personalităţii adolescentului au implicaţii deosebit de importante: maturizarea fiziologică, dezvoltarea capacităţii de cunoaştere, apariţia de noi dorinţe şi sentimente dau adolescentului impresia că este o persoană cu totul nouă, diferită de copilul care era până de curând. Abandonarea vechii identităţi creează uneori sentimentul de vid, lipsă de repere şi dezorientare. Pentru a se echilibra şi a se redescoperi pe sine însăşi el caută noi identificări, noi modele de personalitate la care să se raporteze.Astfel,  adolescentul devine treptat conştient nu doar de ceea ce este, ci şi de ceea ce poate deveni.

            Pentru a-și răspunde la această întrebare adolescentul poate apela la modele cum ar fi anumite persoane publice, celebre, cu care el rezonează, la mitul eroului desprins din povești sau media sau poate creat de el. Totuși cele mai importante modele din viețiile copiilor sunt părinții acestuia care resprezintă o bună perioadă de timp universul la care el se raportează.

            Această criză de identitate a adolescentului presupune și separarea emoțională și autonomizarea lui ca și viitor adult. Această separare se face de cele mai multe ori prin contradicții, susținerea și impunerea noului statut al adolescentului, prin preluarea anumitor responsabilități și prin asumarea noului rol.

Dacă această identificare și autonomizare nu are loc, individul va trăi într-o stare de confuzie, o difuziune a rolului, se va simți confuz cu privire la cine este și la care este rolul, scopul lui în viață.

            Parcurgând aceste etape firești ale dezvoltării umane, tânărul își va dezvolta încrederea în sine și va fi capabil să ducă o viață adaptativă pentru el, să își stabilească scopuri pe care să le îndeplinească și să trăiască o viață conform principiilor și valorilor sale.

Bibliografie:

1.  Erikson, E. H. (1968). Identity: Youth and crisis. New York: W. W. Norton.

2. Verza, E., Verza, R. (2003). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Pro Humanitate.

3. note de curs Psihologia vârstelor