Copii au anumite emoții când se gândesc la începerea școlii, fie că sunt pozitive (entuziasm, nerăbdare, dor) sau mai puțin pozitive (nu doresc să înceapă școala), dar noi părinții, în special mamele... noi.. avem un carusel de emoții pentru ei și pentru noi.

 Asta în condițiile normale de începere a școlii. În condițiile din prezent lucrurile și emoțiile sunt exacerbate.

Copilul meu care începe clasa I, nu are acces la informații despre începerea sau desfășurarea anului școlar, nu se uită la știri, nu citește articole pe facebook, nu accesează informații online.

 În ceea ce mă privește lucrurile stau diferit. Știrile mă informează, pe grupurile de mămici începerea școlii e topicul principal, pe rețelele de socializare o mulțime de articole care mai de care mai înspăimântătoare. Astfel că pe mine uneori mă ia valul informațiilor care ajung la mine și formează un tsunami care sună cam așa:

• Cum o să ne obișnuim cu noul program? (am scris la plural dar e mai mult despre mine decât despre copil)
• Cum să pot renunța la control? (după 6 luni în care l-am deținut total)
• Cum să meargă copilul meu la școală și să nu socializeze?
• Cum să nu se joace cu colegii?
• Cum să poarte copilul meu mască 4 ore pe zi? (o să poate să respire, nu o să pățească ceva?)
• O sa fie afterschool? Dacă o să fie, cum o să fie? Dacă nu o să fie, cum o fie?
• Cum se va descurca în noul an?
• Am lucrat suficient în vacanța asta? (nu cred, deoarece tot timpul se poate mai mult și mai bine)

Încerc să respir adânc și să las apele să se liniștească. Îmi dau seama că nu pot să controlez lucrurile care se întâmplă dar pot să controlez cum aleg să răspund la ele.

Copilul meu nu are alte informații decât de cele pe care le primește de la mine. Dacă eu dau curs neliniștiilor mele și mai mult decât atât le transmit și mai departe la copilul meu și încep să îi spun ”vai mami, nu știu cum o să fie, dar o să fie greu pentru că uite trebuie mască și nu ai voie asta și cealaltă...” atunci în loc să îl ajut și să mă ajut, ne adâncesc în neliniște, pesimism, frică, agitație și alte emoții deloc constructive.

Modul în care se raportează copilul meu la începerea școlii în această situație deosebită depinde în mare măsură de mine, părintele lui. Eu ca mamă, am responsabilitatea de a ajuta copilul să fie ok cu această situație, de a-l ajuta și învăța să respecte regulile, de a fi alături de el în această situație atipică.

La aflarea noilor reguli, Alex a reacționat pozitiv. Abia așteaptă să înceapă școala.

Mai rămân eu cu apele mele pe care încerc să le păstrez cât mai limpezi și liniștite, iar mai departe la copii transmit apă filtrată și curațată pentru că cred cu tărie că doar un părinte liniștit și fericit poate ajuta un copil să fie la fel.

Acum e momentul să scoatem de la naftalină sau să cautăm pe net exerciții de liniștire și calmare și să pășim liniștiți, optimiști și încrezători în noul an școlar.