Eu sunt norocoasă deoarece am două oglinzi (doi băieți :)). Ce înseamnă asta? Înseamnă că chiar dacă îmi întorc capul de la o oglindă, dau de cealaltă, iar ei sunt mereu prezenți în spatele meu, în fața mea, printre picioarele mele, printre mâinile mele.. ca să văd clar lucrurile și din numeroase perspective.

Am întâlnit mămici și tătici care priveau oarecum detașat comportamentul inadecvat al copiilor lor. Această detașare era exprimată verbal prin replici precum „nu știu ce are„ sau preferata mea „așa este el„. Vreau să subliniez că nu mă refer la comportamente singulare sau ocazionale ci la comportamente repetate. Ori dacă copilul meu în mod repetat să zicem că nu salută, sau în mod repetat e agresiv față de mine sau de alți copii, sau în mod repetat are crize de furie, pot spune că „așa e el„ doar că el e așa și datorită mie. Noi ca și părinți reprezentăm universul copiilor noștri cam până prin adolescență, noi le oferim modele de relaționare și raportare la lume, la oameni, noi prin prezența sau absența noastră, prin disponibilitatea sau indisponibilitatea noastră, prin limitele pe care le punem sau nu le pune, formăm caracterul copilului nostru, îi alimentăm comportamentul, friciile sau o dezvoltare armonioasă.

Câți dintre noi suntem dispuși să ne uităm mai atent la noi pentru a identifica cauza comportamentului copilului nostru?

A fi părinte e minunat, alteori provocator, dar e o șansă extraordinară de autoanaliză și dezvoltare personală și familială.

Educația copiilor începe cu noi, părinții.