Mi-as dori sa stai mai mult cu mine! Nu petreci suficient de mult timp cu noi! Sunt cereri caracteristice celor a caror limbaj principal de iubire este timpul in doi.
Acest timp petrecut in doi nu se refera la activitatile pe care le desfasuram unul in preajma celuilalt, adica eu spal vasele si tu strangi masa, ci la timp dedicat exclusiv partenerului. Un timp in care sa nu mai conteze altceva decat ceea ce partenerul tau are nevoie.
Daca tu butonezi telefonul in timp ce sotia sau sotul tau iti vorbeste, atentia ta este indreptata spre telefon nu catre partener. In schimb, daca atunci cand partenera ta ti se adreseaza, lasi telefonul, ignori orice altceva si iti indrepti atentia asupra ei, atunci aveti parte de timp in doi si conectare.
Conectarea cu partenerul se face uitandu-va ochi in ochi, deconectandu-va de la orice altceva, acordand atentie relatiei si partenerului, fiind deschisa sa intelegem si exprimandu-ne iubirea si aprecierea.
Timpul in doi poate insemna o discutie deschisa si profunda. De exemplu, cand o femeie se plange ca sotul ei nu vorbeste suficient cu ea, nu se refera la faptul ca acesta nu scoate destule cuvinte, ci ca lipseste deschiderea si destainuirea. Alte variante de timp petrecut in doi poate insemna o excursie, dans, masaj sau oricare alta activitate ce va face sa va simtiti iubiti si apreciati.
Petrecand timp impreuna, veti avea ocazia sa va creati amintiri minunate, nemuritoare, care vor alcatui un rezervor afectiv, acesibil oricand si oricat.
La urma urmei, cine nu se simte fericit cand i se acorda atentie, iubire, si apreciere? Si Fericirea e molipsitoare :)
Imagine de Karen Warfel de la Pixabay