Trăim într-o perioadă în care posibilitățile par nelimitate iar lupta noastră de zi cu zi de cele mai multe ori nu este pentru supraviețuire (așa cum era a strămoșilor noștrii) ci pentru autorealizare, pentru împlinire sufletească.

Trăim într-o perioadă în care vedem la televizor, pe ecrane în oraș, pe internet, reclame, filme unde iubirea, femeia și bărbatul sunt ideali. Ei arată bine și mai mult decât atât știu perfect care este nevoia celuilalt, îndeplinind-o aproape imediat.

Trăim într-o perioadă în care fericirea personală este primordială, în care dacă celălalt are o altă viziune.. e problema lui!

Trăim zile în care e mai ușor să divorțezi decât să te căsătorești, o lume în care e mai ușor să pleci decât să rămâi.

În aceste condiții există așteptarea ca bărbatul să fie bărbat, dar nu prea tare că avem și noi femeile un cuvânt de spus, doar e egalitate. Bărbatul să facă treburile pe afară, nu că noi nu am putea, dar nu e feminin, dar să facă treburi și în casă, că doar nu suntem noi servitoare. Bărbatul să ne citească gândurile că doar după atâta timp, ar fi trebuit să deprindă această îndeletnicire, dar să nu le citească chiar pe toate că avem și noi femeile dreptul la intimitate. Bărbatul să ne facă să ne simțim ca la Hollywood, că doar merităm și noi să fim răsfățate, dar să lase deoparte toate intrigile de la mijloc, să ne ofere doar happy end-ul.

Dacă nu reușeste să facă toate astea și cele pe care nu le-am menționat.. nu o fi potrivit. Că sigur există un tip pe lumea asta gata să ne ofere toate cele mai sus spuse, poate și puțin mai mult..

Există bărbatul ideal?

Eu cred că da. Cred că bărbatul ideal este cel căruia eu îi pun eticheta ”ideal pentru mine”. Cel perfect în imprefecțiune, ca și mine de altfel. Cel care rămâne lângă mine atunci când sunt cel mai puțin perfectă. Cel care mă iubește și e lângă mine cum poate și știe el mai bine.

Ce poate fi mai perfect decât atât?